ajax loader container

703,5 MW din energie eoliana. Capacitatea instalata din turbine eoliene va creste tn acest an cu 55%

WIND MEASUREMENTS

  • 05 2011 02

    În 2009 existau în România turbine eoliene cu o putere cumulată de 14,1 MW, iar în 2010 capacitatea totală a ajuns la 462 MW. Astfel, România s-a plasat pe poziţia a şaptea în UE după creşterea de volum.

    Există contracte de racordare la reţeaua de transport pentru 5.200 MW. Transelectrica, împreună cu termocentrala de 800 MW pe care o construieşte Petrom, pot susţine până la 6.000 MW în turbine eoliene“, a declarat, ieri, Ionel David, consultant pe probleme de relaţii publice la AREE, citat de Mediafax.

    Potrivit Transelectrica, la reţeaua românească de electricitate se mai pot conecta capacităţi de până la 3.500 MW în energie eoliană. Potenţialul României în acest domeniu este de 14.000 MW instalaţi.

    Asociaţia pentru energie eoliană apreciază că în 2012 vor fi construite centrale cu o putere de 1.335 MW, iar în 2013 capacitatea de producţie va fi suplimentată cu încă 1.508 MW, astfel că în România va exista o capacitate de producţie din surse eoliene de 4.013 MW.

    La nivelul UE, capacitatea totală de producţie în turbine eoliene era la finele anului trecut de 84.074 MW.

    Germania are cea mai mare capacitate de producţie de energie eoliană din UE, de 27.214 MW, conform datelor de la finele anului trecut, urmată de Spania, cu 20.676 MW, Italia (5.797 MW) şi Franţa (5.660 MW).

    Investiţiile în parcuri de energie eoliană onshore se pot ridica până la 1,5-1,7 milioane euro pe MW.




    Sursa: businesslive.ro