ajax loader container

Electrica trece pe energie eoliana – 160 milioane de euro si 100 MW in 2011

WIND MEASUREMENTS

  • 02 2011 14

    Electrica estimează că în toamna acestui an va obţine avizele necesare şi va putea achiziţiona turbinele eoliene pentru realizarea a două parcuri în Constanţa şi Galaţi, relateaza Ziarul Financiar.

    Potrivit estimărilor companiei, investiţia s-ar ridica la circa 160 de milioane de euro, fiecare parc eolian urmând să aibă o capacitate de câte 50 MW.

    Intenţia Electrica de a intra pe sectorul eolian a fost anunţată de mai bine de trei ani de zile, firma spunând iniţial că achiziţia echipamentelor ar fi trebuit să aibă loc în trimestrul III 2010 pentru parcul eolian de la Chirnogeni, judeţul Constanţa şi în primul semestru al anului 2011 pentru parcul eolian Frumuşiţa, judeţul Galaţi.

    “Cele două parcuri vor avea fiecare o capacitate de 50 MW. Sperăm ca în acest an să încheiem şi contractul cu furnizorul turbinelor şi să avem şi autorizaţiile de construire. Lucrările se vor derula pe o perioadă de doi ani”, a afirmat Ioan Folescu, citat de Mediafax.

    Una dintre problemele pe care reprezentanţii Electrica le-au semnalat în realizarea parcurilor eoliene, cel puţin în cazul celui din Dobrogea, a fost faptul că operatorul reţelei de distribuţie din zonă, adică italienii de la Enel, a propus soluţii dezavantajoase de conectare a parcului făcut de Electrica.

    În anul 2010, cheltuielile aferente investiţiilor ale ELECTRICA SA, inclusiv cele aferente investiţiilor în curs la finele anului 2009, sunt în valoare de circa 150 milioane Euro. Sursele de finanţare pentru investiţii sunt:

    - surse proprii (amortizări aport capital Electrica SA şi Fondul Proprietatea SA);
    - surse atrase (credite furnizor, credite, tarif de racordare consumatori noi).

    Accesarea de fonduri nerambursabile în cadrul call-ului Axei prioritare 4, Operaţiunea 4.1.b.:

    Sprijinirea investiţiilor în extinderea şi modernizarea reţelelor de transport al energiei electrice, gazelor naturale şi petrolului, precum şi ale reţelelor de distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale, în scopul reducerii pierderilor în reţea şi realizării în condiţii de siguranţă şi continuitate a serviciilor de transport şi distribuţie – partea de distribuţie.

    Electrica este unul dintre cei mai importanţi jucători ai sectorului distribuţiei, furnizării energiei electrice şi ai serviciilor energetice din România.

    S.C. “Electrica”-S.A. este societatea comercială de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, are o arie de cuprindere naţională – cu organizare zonală în 3 zone, pentru distribuţia şi furnizarea energiei electrice: Transilvania Nord (cu sediul la Cluj-Napoca), Transilvania Sud (cu sediul la Braşov), Muntenia Nord (cu sediul la Ploieşti) şi pe cuprinsul întregii ţări, în 8 zone, pentru întreţinere şi servicii energetice – Filiala Electrica Serv.

    Sursa: businesslive.ro