ajax loader container

Gläserne Meierei, fabrica „transparenta” de lactate bio

WIND MEASUREMENTS

  • 05 2011 09

    In Germania, grija pentru alimente este un cult, iar consumatorii se intereseaza indeaproape de felul in care sunt facute produsele pe care le pun pe masa. Pornind de la interesul lor, compania Gläserne Meierei GmbH a decis sa construiasca o fabrica „transparenta” de procesare a laptelui bio, ale carei porti sunt deschise pentru toti cei interesati sa afle modul in care sunt produse alimentele.

    Text de RALUCA PETRESCU

     

    Mica fabrica din Münchehofe, o comuna din landul Brandenburg, este o cladire sustenabila, din lemn si sticla, unde toate detaliile de productie sunt „la vedere”.

    „Spunem ca suntem o ferma «transparenta», ceea ce se poate vedea si din design-ul cladirii. Am observat ca oamenii sunt foarte interesati de modul de productie si ca este o mare nevoie de informare”, spune reprezentanta Gläserne Meierei GmbH, dr. Kirsten Böhmann. 

    Veni, vidi, vici

    Consumatorii vin aici sa vada cu ochii lor lantul de productie. Aceasta strategie, bazata pe comunicare, in paralel cu oferta de produse de buna calitate, functioneaza. Oamenii vin, vad, invata si pleaca multumiti, avand garantia ca mananca sanatos.

    Fabrica reprezinta o investitie privata, de 12 milioane euro, suma ce a inclus fonduri de la bugetul de stat, cu care guvernul german sprijina dezvoltarea intreprinderilor. Cladirea moderna a fost inaugurata in ianuarie 2010. Afacerile au mers bine, astfel ca, dupa numai un an de functionare, conducerea companiei a decis sa se extinda si va deschide in curand o noua fabrica in Hamburg.

    Instalatia fabricii a fost adusa din Japonia si proceseaza 6.000 litri de lapte proaspat pe ora, cu posibilitatea de a mari productia la 18.000 litri. Intreaga linie este automatizata, iar pentru supervizarea operatiunilor este nevoie de numai doi angajati. Intreaga fabrica are 45 de angajati, incluzand personalul auxiliar si administrativ, dar numarul lor va creste odata cu marirea productiei.

    Standarde europene si internationale

    Laptele provine de la circa 100 de fermieri din satele din apropiere. Fabrica nu a fost construita intamplator in Münchehofe. Comuna este situata intr-o zona protejata si ofera conditii optime pentru ca vacile satenilor sa pasca cea mai sanatoasa iarba si sa dea lapte de cea mai buna calitate. 

    „Animalele de aici au alte conditii: acces la camp, mai mult spatiu in grajduri. Pe de alta parte, in cazul unor probleme de sanatate, animalele nu sunt tratate cu antibiotice decat in conditii extreme, iar daca se intampla, laptele lor este folosit numai dupa ce substantele sunt eliminate din organism”, explica dr. Böhmann.

    Lista lunga de certificari ale produselor Gläserne Meierei incepe cu certificarea terenurilor pe care pasc vacile si se termina cu cea oferita de organismele germane, europene si internationale din domeniu.

    Vacuta zambitoare, cadou din partea satenilor

    „Toti fermierii de produse organice lucreaza dupa standardele Uniunii Europene. Exista inspectori federali care organizeaza controale. Pe de alta parte, toti fermierii sunt afiliati la una dintre asociatiile de fermieri bio care efectueaza, la randul lor, teste”, spune Kirsten Böhmann.

    La garantarea calitatii contribuie si faptul ca fermierii certificati au contracte pe termen lung cu centrele de procesare.

    Pentru fermierii din Münchehofe, parteneriatul cu fabrica Gläserne Meierei GmbH a fost un succes. Intreaga comunitate are de castigat. De aceea, in semn de multumire, satenii au daruit reprezentantilor o statueta din lemn, care a devenit mascota neoficiala a companiei. Statueta intruchipeaza o vaca zambitoare, ce le ureaza bun venit vizitatorilor, de pe soclul ei din parcarea fabricii.

    Valabilitate maxima: 21 de zile

    Laptele este procesat prin doua metode, care determina valabilitatea produselor. Una dintre ele este pasteurizarea, prin care laptele este fiert la 72 grade Celsius, pentru 15 secunde. In acest caz, laptele are o valabilitate de 8 zile.

    Al doilea procedeu este microfiltrarea, caz in care laptele poate fi consumat in decurs de maxim 21 de zile de la procesare. Procedeul este intotdeauna mentionat pe cutie, alaturi de termenul de valabilitate.

    In afara de lapte, fabrica mai produce si branza bio, „Bio-Camembert Blanc de Pomm”. In fiecare zi, pe usa fabricii pleaca spre magazine branzeturi obtinute din 6.000 litri de lapte. In cazul acestor produse, posibilitatea de procesare este de 18.000 litri/zi, dar instalatia nu lucreaza inca la capacitate maxima.

    Laptele bio, cu 34 de eurocenti mai scump

    Diferenta de calitate fata de produsele clasice se reflecta si in pretul final al produselor. Totusi, in Germania, acesta nu este cu mult mai mare decat cel al produselor obisnuite, din aceeasi gama de calitate.

    „Pretul produselor pe care le comercia-lizam genereaza pretul pe care il oferim fermierilor pentru lapte. O ferma organica primeste cu 12 eurocenti mai mult decat una de lapte obisnuit, dar cele doua piete sunt diferite si functioneaza in paralel”, mai spune Böhmann.  In supermarketurile din Germania, laptele bio se comercializeaza la un pret mediu de 99 eurocenti/litru, in timp ce pentru laptele conventional cumparatorii platesc 65 eurocenti/litru.

    In 2010, compania le-a oferit fermierilor aproximativ 41 eurocenti/litru (fara taxe) pentru laptele cumparat.

    Sursa: green-report.ro