ajax loader container

Viaţă în stil bio

WIND MEASUREMENTS

  • 05 2011 09

    Alexa Banciu şi Laurenţiu Boeriu au avut curajul şi determinarea de a face o schimbare majoră în stilul lor de viaţă. Totul a început în urmă cu mai bine de un an, când cuplul a decis să renunţe la E-uri, aditivi şi chimicale în favoarea alimentelor sănătoase. Asta nu înseamnă numai alimente organice şi bio, spun ei - pentru că oferta este limitată în România -, ci şi produse tradiţionale de la ţărani, care pun mai mult preţ pe gust şi conţinut decât pe aspect
    şi neperisabilitate.
    Text de CARMEN ALBIŞTEANU

    „Ştiam de mult timp despre produsele organice, însă abia acum un an şi ceva am început să înlocuim treptat ce mâncăm cu produse mai sănătoase. Am găsit lactate organice, ceaiuri, cereale, iar recent am început să ne preparăm singuri şi pâinea, din făină organică. Ce nu găsim organic încercăm să cumpărăm de la ţărani sau de la prieteni care au părinţi la ţară – unul ne mai aduce mere, altul roşii, şi aşa ne descurcăm”, povesteşte Laurenţiu. Deşi susţin că n-au fost niciodată „nişte obsedaţi” ai ultimelor trenduri în materie de stil de viaţă, cei doi recunosc că motivele care i-au determinat să-şi schimbe radical obiceiurile de consum au fost o serie de probleme de sănătate care i-au afectat pe ei şi pe apropiaţii lor.
    „Ne-am gândit că mâncatul sănătos nu ne poate aduce decât avantaje, n-are ce să ne facă rău. Laurenţiu a fost bolnav, aşa că a fost şi o trecere la un fel de regim permanent care să ne ferească de problemele de sănătate”, spune Alexa.

    „La piaţă, alegem merele mici şi buboase”
    Treptat, cei doi au reuşit să descopere unde găsesc produsele de care au nevoie, în varianta organică. Au devenit clienţii fideli ai celor două-trei băcănii cu produse bio din Bucureşti, ai magazinelor on line şi ai rafturilor speciale din hipermarketuri.
    „Din fericire, unul dintre magazinele cu produse exclusiv bio este foarte aproape de casa noastră. Pe restul le găsim online sau le cumpărăm de la târgurile de produse tradiţionale. Chiar dacă nu au certificare bio, observi foarte uşor că mezelurile de la ţărani sunt sănătoase, pentru că în două-trei zile se strică, nu rezistă câte o săptămână, precum cele de la supermarket”, a explicat Alexa.
    O mare problemă este însă lipsa de pe piaţă a legumelor şi fructelor bio. Acestea se găsesc foarte rar, la anumite sere şi numai în anumite perioade ale anului. Iar iarna nici nu poate fi vorba de fructe sau legume. Aşa că Alexa şi Lau-renţiu fie cumpără de la ţărani în care au încredere, fie merg la piaţă şi aleg fructele mai mici şi mai urâte, care nu au fost stropite.
    Cei doi au fost martorii creşterii pieţei de produse ecologice: rafturile din hipermarketuri au devenit mai mari, au apărut magazine exclusiv bio, iar site-urile şi-au îmbogăţit oferta.
    Cu toate astea, sunt încă foarte puţini românii care consumă doar produse organice. Efortul de a căuta, distanţa mai mică faţă de supermarket decât faţă de târgul cu produse tradiţionale şi falsa impresie că e mai scump să mănânci bio îi ţin departe de un meniu sănătos.

    Leneşul mai mult aleargă la doctor
    „Ştiu cazuri de proprietari de magazine cu produse bio care mănâncă de la supermarketuri obişnuite. Principala piedică este lenea. Dacă românii şi-ar învinge lenea şi ar căuta alternativa eco a produselor de care au nevoie, eventual ar face un drum în plus, ar fi foarte simplu să trăiască sănătos”, consideră Laurenţiu.
    Alexa oferă şi exemple: un detergent de rufe bio poate fi folosit pentru mai multe spălări decât unul convenţional, la aceeaşi cantitate. Astfel, deşi preţul pare mai mare, costul per utilizare este mai mic. La fel este şi în cazul mâncării, susţin cei doi, deoarece mâncarea sănătoasă este mai săţioasă.
    „Am început să mâncăm mai puţin, pentru că nu ni se mai face foame atât de repede. Nu ne mai cumpărăm gustări de la magazin sau altceva, ci ne aducem pacheţel de acasă”, spune tânăra. Pe lângă alimente eco, ea a început să folosească şi cosmetice organice, iar aproape toate produsele de curăţat pe care le utilizează în casă au certificat bio. Recunoaşte însă că îi este încă greu să renunţe la parfum.
    De când mănâncă sănătos şi a eliminat pe cât posibil chimicalele din viaţa de zi cu zi, Alexa a scăpat de o alergie care o deranja de câţiva ani. Singurul sfat al medicului a fost să renunţe la conserve, condimente şi mâncăruri cu aditivi. După două-trei luni, alergia nu a mai apărut.

    Viaţă sănătoasă cu un buget mediu
    La capitolul costuri, cei doi susţin că stilul de viaţă pe care l-au adoptat nu este atât de scump pe cât s-ar crede. Într-adevăr, ca şi în cazul produselor convenţionale, şi pe piaţa bio există produse scumpe. Cu toate acestea, există şi situaţii în care produsele bio sunt mai ieftine decât cele convenţionale. Depinde de unde le cumperi. Bugetul celor doi pentru mâncare şi cosmetice organice este de 800-1000 de lei lunar, sumă în care intră şi hrana organică pentru pisica lor. Pentru a mai reduce din cheltuieli, îşi cumpără cosmeticele organice din străinătate, unde le găsesc la preţuri mult mai mici decât în România.
    „Noi avem venituri medii, nu ne permitem să aruncăm banii. Lactatele pe care le luam sunt la acelaşi preţ ca şi cele convenţionale. La magazin, există făină organică şi la 30 de lei, şi la 8 lei. Dar când cumpărăm pui, se simte: este 30 de lei kilogramul de pui organic, de la o fermă din Buzău şi nu ne permitem tot timpul”, spune Alexa.

    Bio, eco sau tradiţional?
    Cei doi susţin că informarea este cea mai bună cale de a alege ce pun pe masă. La târgurile de produse organice îşi fac loc şi producătorii tradiţionali, fără certificare. Toate aceste detalii creează confuzie în rândul consumatorilor, care adesea scot mai mulţi bani din buzunar şi primesc în schimb altceva decât se aşteptau.
    „La târguri, lumea face confuzie între produsele bio, tradiţionale şi organice. Pe noi nu ne interesează dacă există neapărat un certificat. Dacă ştiu că am pe cineva în Făgăraş de la care iau brânză şi ştiu în ce condiţii e făcută, cumpăr fără să stau pe gânduri”, a adăugat Laurenţiu, obişnuit cu produsele şi leacurile naturale pe care i le prepara bunica sa în copilărie.
    Pe cei care doresc să adopte un stil de viaţă sănătos, Alexa şi Laurenţiu îi sfătuiesc să renunţe la alimentele ambalate, cu termen de valabilitate mare, legumele şi mezelurile şi lactatele de supermarketuri şi să se informeze despre ingredientele tuturor produselor pe care le folosesc.

     

    Sursa: green-report.ro